Scurtă descriere

GEOSOND SA este o societate pe acţiuni cu capital integral privat. Societatea, fondată în anul 1994, este înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/8103/1994 și are certificatul unic nr. RO5625027. Sediul firmei se află în Bucureşti, str. Alexandru Ivasiuc nr. 12, sectorul 6. Serviciile tehnice și atelierul de reparații și întreținere sunt locate în parcul nostru industrial la intrarea în București.

GEOSOND SA este o firmă dinamică, adaptată cerințelor pieței moderne, atuul acesteia fiind cei peste 25 ani de experiență în domeniul construcțiilor speciale.

Activitatea societății se dezvoltă pe următoarele direcții:

  • Studii și expertize geotehnice și hidrogeologice
  • Execuția de foraje geotehnice, geologice și hidrogeologice
  • Proiectare și execuție alimentări cu apă din subteran
  • Proiecte pentru fundații speciale și consolidări
  • Execuția de piloți, micropiloți, ancoraje și injecții pentru consolidări și îmbunătățirea terenului

În domeniul cercetării geologico-tehnice și hidrogeologice societatea execută prin specialiștii săi și prin dotarea proprie următoarele:

  • lucrări de prospectare prin foraje, puțuri și sondaje deschise pentru toate tipurile de construcții;
  • lucrări experimentale in situ (încercări de probă pe piloți, coloane, micropiloți, ancoraje, probe de permeabilitate și injecție);
  • lucrări de prospectare pentru zăcăminte de materiale de construcții și zăcăminte de apă potabilă carbogazoasă;
  • rapoarte geotehnice și hidrogeologice pentru toate fazele de proiectare, expertize geotehnice și hidrogeologice.

In domeniul construcțiilor societatea execută următoarele tipuri de lucrări:

  • tratarea și îmbunătățirea terenurilor de fundare prin aplicarea de diverse tehnologii;
  • consolidarea și etanșarea terenurilor de fundare prin injectare cu diverse rețete de suspensii;
  • consolidarea terenurilor de fundare, a versanților naturali și a taluzelor artificiale prin tiranți activi și pasivi, în special folosind tehnologia Ischebeck – Germania;
  • drenajul terenurilor de fundare, a versanților naturali și a taluzelor artificiale, prin foraje de diverse înclinări, echipate corespunzător;
  • consolidarea versanților naturali și a taluzelor artificiale, prin folosirea combinată a tehnologiilor de injectare-drenare-ancorare;
  • fundații speciale (micropiloți, piloți, coloane realizate prin forare și umplute cu beton, amestec de pământ cu var și ciment, nisip sau pietriș);
  • coloane din material granular compactat – tehnologia GEOPIER;
  • execuția de foraje pentru montarea de aparate de măsură și control în vederea urmăririi în timp a comportării construcțiilor.

GEOSOND SA susține un efort continuu pentru îmbunătățirea calificării personalului și pentru dotarea cu mijloace fixe cât mai perfomante în vederea abordării unor proiecte importante de infrastructură în următorii ani.

Din iunie 2006, firma noastră face parte din grupul Himmel u. Papesch Bauunternehmung GmbH u. Co. KG, firmă înființată din 1924, care are ca principală activitate fundațiile speciale. De asemenea, GEOSOND SA este distribuitor în Romania al produselor Ischebeck și Minova Bohemia.